Women Rally Timișoara, lecții de ambiție, curaj și pasiune pentru mașini

Trofeul Casa Auto Timișoara a fost prima etapă a Campionatului Național Women Rally – Bosch Car Service 2021 și a avut loc în acest weekend la Timișoara. Bucuria revederii după opt luni de pauză competițională s-a simțit din plin, cele 60 de concurente din 48 de maşini prezente la start, construind alături de organizatori și ambasadori o atmosferă unică de competitivitate, prietenie și fairplay. Aceste elemente care fac din Women Rally un concept unic în motorsportul românesc au fost apreciate și de partenerii evenimentului:

A fost un weekend senzaṭional la Timişoara cu ocazia primei etape a Campionatului Naṭional Women Rally – Bosch Car Service 2021. Casa Auto Timişoara a fost şi de această dată prezentă, punând la dispoziṭie cele 3 autoturisme din deschidere: Noul C Class, CLA S 45 AMG şi Noul EQA. Ne bucurăm nespus că suntem alături de Women Rally încă de la început. Am crescut împreună acest eveniment frumos care, între timp, a devenit Campionat Naṭional, doamnele şi domnişoarele participante formând o comunitate frumoasă şi puternică. Felicitări tuturor concurentelor, pentru curaj şi îndemânare.

Turăm motoarele împreună şi pe mai departe!” a declarat Mirela Castelli, coordonator marketing Casa Auto Timișoara.

Evenimentul a început vineri după-masă cu tradiționalul briefing, menit să reîmprospăteze informațiile specifice referitoare la regulament, dar și cunoștințele de conducere defensivă și pilotaj care vor fi aplicate în concurs. Din cauza contextului pandemic de anul trecut, ocupantele podiumurilor Women Rally de la finalul sezonului 2020 nu au putut fi premiate într-un cadru festiv, astfel că, imediat după briefing a fost organizată Gala Campioanelor 2020, desfășurată în prezența președintelui Federației Române de Automobilism Sportiv, dl. Norris Măgeanu. Momentul a fost urmat de startul festiv al etapei de la Timișoara, oficiat de viceprimarul Cosmin Tabără, șoferițele curajoase trecând prin poarta de start, însoțite de o scurtă prezentare a MC-ului Florin Mihoc.

Cele două manșe de concurs au avut loc sâmbătă pe circuitul special amenajat în parcarea Shopping City Timișoara. Cu două ace de păr, două șicane și o serie de viraje mai rapide, traseul a pus unele provocări și a motivat concurentele să aibă o abordare tehnică, din dorința de a fi cât mai competitive. Iată impresiile câștigătoarei, clujeanca Ioana Berindei, care a câștigat prima etapă din acest sezon la volanul unui Audi A3:

Ioana Berindei: „Este pentru a doua oară când particip la Women Rally, prima dată fiind în anul 2020. Având pasiunea pentru mașini şi viteză, Women Rally a fost exact ce aveam nevoie pentru a-mi testa abilitățile de șoferiță. În anul 2020 am câștigat locul 1 la categoria 3. Anul acesta am excelat și am câştigat 2 cupe, locul 1 la categorie și locul 1 la general. Participarea la Women Rally a fost și este o experiență  

unică, unde se pune în valoare femeia în sport, cu oameni profesioniști și organizare impecabilă. Women Rally este o deschidere pentru noi oportunități, pe mine personal   m-a făcut mai încrezătoare în puterile 

mele şi m-a ambiționat să devin mai bună, să îmi doresc să particip şi la alte competiții, alături de oameni minunați ! Mulṭumesc Laurei Savu și echipei Women Rally pentru profesionalismul și susținerea acordată!”

Dintre cele 45 de maşini, un număr record pentru etapa la Timișoara, 17 șoferiṭe s-au aflat la prima participare. Tot la primul contact cu Women Rally a fost și gimnasta Simona Amânar Tabără, ambasadorul etapei de la Timișoara:

 Simona Amânar Tabără: “Women Rally, un eveniment la care am participat împreună cu familia. La deschiderea festivă, am fost copilot al Laurei Savu, organizator al competiției. ?

M-am simțit onorată să mă aflu în mijlocul acestora și o felicit pe Laura Savu pentru efortul depus în organizarea evenimentului. Felicitări sponsorilor, presei şi tuturor celor care s-au alăturat şi s-au implicat în organizarea acestui eveniment dedicat femeilor. Un eveniment deosebit, elegant unde doamnele şi domnişoarele şi-au arătat abililităṭile şi pasiunea pentru acest sport. 

Îmi   doresc să fiu aproape şi să susṭin acest eveniment şi la ediṭiile viitoare astfel încât Timișoara să devină una dintre cele mai importante etape din calendarul competițional al Women Rally”.  

În 2021 se păstrează structura clasamentului Women Rally cu cinci clase de punctaj: clasele 1-3 în funcție de capacitatea motorului în cazul mașinilor tradiționale, cărora li se adaugă clasa de mașini electrice, powered by George – primul banking inteligent din România și clasa 5, dedicată mașinilor modificate și licențiatelor. La Trofeul Casa Auto Timișoara, cele mai rapide trei concurente ale fiecărei clase au fost:

Clasament general (clasele 1-3)

  1. Ioana Elena Berindei – Audi A3 (CJ)
  2. Izabella Gavrilă – Citroen C2 (HR)
  3. Mădălina Sarca – Audi Q3 (BH)

Clasa 1 (mașini cu motoare cu capacitatea cilindrică sub 1600cmc):

  1. Izabella Gavrilă – Citroen C2 (HR)
  2. Anna Sandor – Peugeot 206 (HR)
  3. Laura Avramescu – Peugeot 208 (TM)

Clasa 2 (mașini cu motoare cu capacitatea cilindrică între 1600-2000cmc):

  1. Francisca Radu – Mazda 3 (AG)
  2. Mirela Bejnariu – Honda Civic (CJ)

Clasa 3 (mașini cu motoare cu capacitatea cilindrică peste 2000cmc):

  1. Ioana Elena Berindei – Audi A3 (CJ)
  2. Mădălina Sarca – Audi Q3 (BH)
  3. Laura Truță – Peugeot 206 CC (TM)

Clasa 4 (vehicule electrice):

  1. Ioana Dinu – Hyundai Ioniq (B)
  2. Felicia Floarea – Hyundai Ioniq (CJ)
  3. Diana Măietec – Hyundai Ioniq (TM)

Clasa 5 (sportive licențiate sau mașini modificate):

  1. Angela Săutea – Renault Clio (CJ)
  2. Florina Pascu – Ford Fiesta (TM)
  3. Ligia Barbu / Roxana Gafițescu – Renault Clio (CJ)

Festivitatea de premiere a primei etape Women Rally 2021 a avut loc în cadrul dineului organizat sâmbătă seara, un prilej de celebrare a pasiunii pentru sport și mașini. Trofeul Casa Auto Timișoara s-a încheiat duminică, cu tradiționalul brunch al familiei extinse Women Rally: piloții și copiloții s-au relaxat alături de familie și prieteni la Crama PetroVaselo, unde poveștile despre lupta cu secundele au continuat cu același entuziasm, privind cu nerăbdare către următoarea etapă Women Rally.

„Sunt mulțumită de cum s-a desfășurat prima etapă și mă bucură faptul că numărul concurentelor a fost în creștere față de edițiile anterioare de la Timișoara, menținând astfel trendul ascendent al Campionatului. Odată cu relaxarea măsurilor pandemice am reușit să revenim la formatul inițial al evenimentului, atmosfera de la Women Rally a reintrat pe făgașul normal, marea familie creată de noi împărtășind aceleași pasiuni și idealuri. Vă așteptăm, cu drag, la etapa următoare, la București” a declarat Laura Savu, fondator Women Rally. 

Atmosfera primei etape a Campionatului Național Women Rally – Bosch Car Service 2021 a fost surprinsă atât în transmisiunea live, cât și în imagini care sunt acum disponibile pe instagram @womenrally.ro și pe pagina de facebook a campionatului. Detalii despre regulament, înscriere și următoarele etape din acest sezon pot fi găsite pe site-ul oficial www.womenrally.ro. 

Campionatul Național Women Rally – Bosch Car Service 2021 îmbină testele cronometrate de îndemânare la volan cu oportunități de socializare, noțiuni de conducere defensivă și momente elegante petrecute într-o companie inedită, care împărtășește pasiunea pentru mașini și ambiția de auto-depășire. Împreună, comunitatea Women Rally contribuie la șosele mai sigure, încurajând într-un cadru legal și sigur dezvoltarea abilităților la volan și responsabilitatea în trafic, pentru toată familia. 

Campionatul Național Women Rally, ediṭia 2021 este susṭinut de către Bosch Car Service.

Etapa I – Timișoara (25-27 iunie 2021) a Campionatul Național Women Rally – Bosch Car Service 2021, Trofeul Casa Auto Timişoara, a fost susținută de către Casa Auto Timişoara, George, primul banking inteligent din România, şi partenerii gold: Castrol, Parsa Beauty, Catena – Farmacia Inimii, Hotel Melodia, Shopping City Timişoara.

Parteneri silver: AEA Medical, Gerovital, Pensiunea Zefir, Petro Vaselo, Violettes – Boutiques des fleurs, Coca-Cola, Brandocracy, Vittel, Corny.

Parteneri: Primăria municipiului Timişoara, CCIAT Timiş.

Parteneri media: TVR, TVR Timişoara, West City Radio Timişoara,  Livestream Romania, RallyMax, Autoştiri.ro, News Naṭional, GP24.ro, 24auto.ro, Express de Banat, Impact Press, Născut pentru Sport, FireWeb.

Parteneri print: PMA Invest, Impress.

Campionatul Național Women Rally – Bosch Car Service se desfăşoară sub egida Federației Române de Automobilism Sportiv şi a Ministerului Tineretului şi Sportului.

Comment

There is no comment on this post. Be the first one.

Leave a comment