La începutul lunii iulie, WRC Promoter a lansat Beyond Rally Women’s Driver Programme – un program dedicat femeilor pilot sub 27 de ani, o inițiativă care își propune selecția, evaluarea și susținerea tinerelor talente feminine pentru participarea în Junior WRC – Campionatul Mondial de Raliuri pentru Juniori. La doar 18 ani, Alexandra Teslovan se numără printre cei 15 piloți selectați în faza a doua a programului, care va presupune participarea în tabăra de pregătire M-Sport din Polonia, la mijlocul lunii septembrie.
Urmează trei zile intense în baza M-Sport din Polonia, în care piloții vor fi evaluați în toate ariile de pregătire specifice motorsportului: condiție fizică, media și PR, cunoștințe tehnice, dictare de raliu, abilități pe simulator, dar și teste pe asfalt și macadam la volanul modelului Ford Fiesta Rally3.
Trei candidate vor trece în faza următoare a programului, unde vor avea ocazia să concureze cu același model Ford Fiesta Rally3 la WRC Central Europe Rally, penultima etapă din Campionatul Mondial de Raliuri care se va desfășura pe 17-20 octombrie în Germania, Austria și Cehia. Parcursul lor va fi evaluat de un juriu, care va selecta apoi un singur pilot pentru a concura în sezonul 2025 în Junior WRC, într-un sezon susținut integral de acest program.
Beyond Rally Women’s Driver Programme este o premieră în raliuri, dar și o oportunitate imensă pentru fetele care visează să își construiască o carieră sportivă ca pilot. Am stat de vorbă cu Alexandra să vedem cum se simte înaintea următoarei etape de selecție:
Felicitări Alexandra! Cum te-ai simțit când ai aflat că ai fost selectată să participi în tabăra de pregătire M-Sport?
Sinceră să fiu, a trebuit să citesc de trei ori confirmarea ca să pot crede cu adevărat. Am fost copleșită de bucurie; nu pot descrie în cuvinte cât de mult m-a emoționat această veste. Am simțit și simt în continuare că mi s-a ivit o oportunitate imensă în cariera mea, una care are potențialul de a-mi deschide noi orizonturi și de a-mi transforma parcursul profesional.
Este al doilea tău sezon în Campionatul Național de Raliuri, care este în plină desfășurare. Cum ți-ai adaptat programul deja încărcat ca să te poți pregăti pentru ce urmează? Ce faci diferit în următoarele săptămâni?
Sinceră să fiu, încerc să îmi echilibrez programul astfel încât să evit epuizarea. Deși programul zilnic a rămas în mare parte neschimbat, observ că intensitatea pregătirii fizice a crescut. Pe lângă antrenamente, mă străduiesc să folosesc eficient timpul liber pe care îl mai am pentru a mă documenta despre partea mecanică a mașinii.
Ce ai învățat până acum în raliuri și știi sigur că te va ajuta în această etapă?
Consider că tot ce am învățat până acum, de la creșterea ritmului în regim de concurs până la schimbarea și îmbunătățirea dictării, reprezintă doar o parte din procesul meu de dezvoltare. Sunt încă în plin proces de învățare și sunt convinsă că voi continua să învăț toată viața. Indiferent de cunoștințele pe care le-am acumulat până acum, sunt sigură că fiecare experiență viitoare va aduce cu sine noi lecții și oportunități de creștere.
Ce te entuziasmează cel mai tare când te gândești la participarea ta în tabăra M-Sport?
Totul, absolut tot, mă entuziasmează în legătură cu acest program – de la ceea ce voi învăța și lucrurile pe care le voi vedea, până la oamenii importanți pe care îi voi cunoaște.
Cum te simți când te gândești la premiul acestui program: un sezon în Junior WRC?
Este un premiu extrem de interesant, chiar foarte valoros, și reprezintă o oportunitate imensă în cariera oricăruia.
Alexandra Teslovan este pilot de la 13 ani, iar în 2023 i-a călcat pe urmele tatălui său și a debutat în Campionatul Național de Raliuri, unde câștigat Trofeul Rally Start 2023. În sezonul 2024 concurează în Cupa Peugeot 208 și este susținută de UniCredit Leasing, Generali, Tomi Ketchup, Parapeți Roger, Mobil 1 – Star Lubricants..
Comment