Weekendul trecut, pe 10-11 iulie, s-au organizat în România șase competiții de automobilism și karting care au avut la start un total de 29 de fete și femei în rol de pilot. Platforma Femei în Motorsport a urmărit evoluția lor și a notat cele mai interesante impresii de la finalul curselor.
La Buzău s-a desfășurat competiția internațională Cupa Baja 555 România, care a avut-o la start pe Andreea Duicu, secondată de copilotul Ioana Andrei, formând singurul echipaj feminin înscris la a 3-a etapă din cadrul Campionatului Național de Rally Raid (FRAS).
Duminică, 11 iulie, zeci de vehicule istorice au revenit pe circuitul Motorpark pentru a patra etapă a Campionatului Național de Regularitate și Viteză pe Circuit, cunoscut sub numele Romanian Retro Racing, organizat sub egida Retromobil și FRAS. Nu mai puțin de șase femei s-au aflat la volanul bijuteriilor pe patru roți în cursa de regularitate. Surpriza etapei a fost însă tânăra Levana Ognean, care la numai 17 ani a obținut licența de pilot și a fost singura prezență feminină care a concurat astfel la Viteză pe Circuit cu un Austin Mini restaurat, sub atenta îndrumare a tatălui ei, Viorel Ognean.
În aceeași zi s-a desfășurat la Sibiu a doua etapă a Campionatului Național de Slalom Paralel (FRAS), unde au fost prezente trei fete. Podiumul Femina a fost astfel ocupat de Anamaria Gustoi pe primul loc, urmată de Atanasia Apalaghiei pe locul doi și Patricia Sîrbu-Mărculeț pe locul trei.
“A doua etapă din cadrul campionatului național de slalom paralel a fost una cu multe peripeții pentru mine, care m-a ajutat să mă mențin pe locul unu la Cupa Femina, ocupând din nou locul întâi! Astăzi am învățat totodată să menajez unele viraje, mergând cu cap, pentru a termina cu bine încă o etapa cu un rezultat bun și un loc bine meritat! Le mulțumesc pentru susținere părinților mei, lui Ioan Rogoz și partenerilor Scoala de Șoferi ABC Sibiu, Rim Service, Dumet Sibiu și SC Trans Grup Agapia SRL” a spus Anamaria Gustoi, care la 16 ani a fost cea mai rapidă fată din etapa a doua a Campionatului Național de Slalom Paralel.
Vicecampioană a clasei Juniori II din Campionatul Național de Rallycross 2019, Patricia Sîrbu-Mărculeț (17 ani) este și ea mulțumită de evoluția de la Sibiu: “A fost o cursă în care eu m-am simțit bine și la finalul căreia am reușit 2 clasări pe podium: un loc 3 la Clasa 1 și un loc 3 la Clasa Femina. Aceste rezultate mi-au adus puncte în clasamentul general, în care momentan mă aflu pe locul 2 atât la Clasa 1, cât și la Clasa Femina.
Aș dori să mulțumesc tuturor celor care au făcut posibilă participarea mea la această etapă, părinților, prietenilor și partenerilor mei: Repsol, Fabi Total Grup, Pilot, AviCompact, Școala de Șoferi Teo, Femei în Motorsport, EDB Rent, GP24 F1 Știri Motorsports&F1, Consterra Optim și Voltaj. Ne revedem la următoarea cursă, programată pe 21.08!”
Tot duminică a avut loc la CT Park a patra etapă a Campionatelor de Super Slalom și Îndemânare Auto, organizate tot sub egida Federației Române de Automobilism Sportiv. Evenimentul comun celor două campionate a aliniat la start opt femei pilot.
Cea mai rapidă concurentă de la Îndemânare Auto a fost Ramona Maxim, având peste 3 secunde avans. Ea a fost urmată pe podiumul Femina de Ema Ștefania Băciucă, una dintre cele mai tinere licențiate FRAS, care la doar 9 ani stăpânește impecabil mașina pe traseul de concurs. Pe locul 3 s-a clasat Ramona Georgiana Bobu, în timp ce Luiza Anca Hoțoi a ocupat locul 4 la două secunde distanță.
Lupta fetelor din Campionatul Național de Super Slalom a fost în schimb mult mai strânsă, toate cele patru concurente clasându-se la diferențe de câteva zecimi de secundă. Monica Andra Popescu a stabilit cel mai rapid timp, fiind urmată pe podium de Alexandra Teslovan pe locul doi și Anca Raluca Grigorescu pe trei. Angela Mondoca a completat lista clasamentului Femina de la această etapă, la mai puțin de o secundă față de podium.
“A fost o etapă care s-a dovedit a fi mai bună decât mă așteptam, deoarece genul acesta de traseu nu este chiar pe sufletul meu: îmi plac mai mult cele de viteză, dar mi-am depășit limitele și am reușit să mă adaptez cu el, sa-l fac să-mi placă, devenind astfel o etapa reușită.” a spus cu entuziasm Monica Popescu, care și-ar dori să facă într-o bună zi pasul către “liga mare” și să debuteze în Campionatul Național de Viteză în Coastă.
“A fost o etapa plină de emoții. Mă bucur că am reușit să acumulez kilometri și să mă împrietenesc mai bine cu ,,buburuza mea”. Participând în anii trecuți în acest campionat, a fost mult mai ușor să trec la un nivel mai ridicat. Le mulțumesc sponsorilor Unicredit Leasing, Borsec, Generali, Cipi, Mobil 1, Star Lubricants, City Grill, GoPro și Tomi pentru toată susținerea lor și sprijinul acordat. Fără ei nu puteam ajunge aici.” a declarat Alexandra Teslovan, care la doar 14 ani are deja un titlu la clasa Juniori 1 din cadrul ediției din 2019 a aceluiași campionat. În 2021 participă și în Campionatul Național de Time Attack, antrenându-se să îi calce pe urme tatălui său, Adrian Teslovan, pilot în cadrul Campionatului Național de Raliuri.
Nici kartingul nu a fost mai prejos în acest weekend, cu 10 fete care au concurat la cele două etape desfășurate în acest weekend.
Etapa a patra din Romanian Karting Masters s-a desfășurat pe 9-11 iulie la Prejmer și a avut la start 7 fete, dintre care s-a remarcat Zoe Florescu Potolea (12 ani). A debutat în 2018 și a participat la peste 20 de competiții în Europa. Din 2021 este singura fată înscrisă la clasa Junior din Romanian Karting Masters și una din puținele fete înscrise în aceeași clasă competitivă la nivel european.
“Weekendul acesta a fost unul unic pentru Zoe. Tot anul a funcționat perfect partea tehnică, atât în competițiile din România, cât și în cele din Italia, iar la Prejmer parcă s-au adunat toate problemele. Sâmbătă nu a putut să participe la crono (manșa de calificare) pentru că înainte de intrare cu 5 minute a cedat electromotorul și mecanicii nu l-au putut schimba în timp util. La mijlocul finalei 1 a fost descalificată deoarece în pre-grila de start a fost atins kartul de mecanicul ei și se consideră ajutor la pornire. În finala 2 a fost penalizată pentru start neconform, în timp ce în finala 3 a dat o luptă foarte frumoasă cu multe depășiri, încheiată cu un radiator rupt. Zoe a terminat etapa pe pozitia 5, dar, cum știm deja… a învățat foarte multe.” a declarat tatăl junioarei Zoe Florescu Potolea, pilot de karting care ocupă locul 4 în clasa Junior după primele 4 etape ale Romanian Karting Masters, la doar 1 punct distanță de podium.
Tot la Romanian Karting Masters au concurat Antonia Vidican, Carla Maria Roșu și Carina Roșu la clasa Micro, iar la clasa Mini au participat Sonia Crivoiruc, Ruxandra Cozma și Ana Clara Atudosiei.
Etapa a treia din Campionatul Național de Karting organizat sub egida FRK a aliniat la start 3 fete pe circuitul de la Speek Park din Bacău: Riana Ioana Băcîrcel la clasa Mini Rotax, Teodora Epuraș la clasa Pufo și Maria Emilia Lacan la clasa Promo.
Platforma Femei în Motorsport este un proiect unic, premiat la Gala Societății Civile 2020 și recunoscut de comisia Women in Motorsport a FIA (Federația Internațională de Automobilism Sportiv), care promovează toate femeile implicate în automobilismul și motociclismul românesc. În motorsport, femeile și bărbații concurează de la egal la egal, astfel că este esențială misiunea de a promova diversitatea și a egalitatea de gen prin sport, oferind modele relevante societății. Orice femeie implicată în motorsport ca sportiv, arbitru, organizator, fotograf, jurnalist, inginer sau orice alt rol se poate înscrie gratuit, completând formularul disponibil pe www.femeiinmotorsport.ro.
Noutăți despre proiectul Femei în Motorsport sunt publicate și pe contul de instagram @femeiinmotorsport și pe pagina de facebook Femei în Motorsport.
Comment