Rezumatul Patriciei Sîrbu după prima etapă a Campionatului Național de Rallycross 2020 (Bradu, Pitești, 20-21 iunie)

După o lungă așteptare cauzata de actuala situație globala, am putut lua startul în Campionatul National de Rallycross, organizat sub egida Federației Romane de Automobilism Sportiv. Aceasta prima etapa s-a desfășurat în weekendul 20-21 iunie în comuna Bradu, lângă Pitești.

Anul acesta voi fi prezentă la start într-o formula noua în cadrul ACS Sprint Club Mioveni Rallycross avându-l in dreapta pe fostul campion național la Karting la clasa KZ2, Eduard Birloiu. Chiar daca campionatul de abia a început, mi-am putut da seama încă de la primul start că nivelul competițional a crescut foarte mult în acest an. De asemenea, am fost fericita să văd mai multe mașini aliniate la start în comparație cu anul competițional precedent, fiind un semn că acest tip de activitate sportiva devine din ce în ce mai apreciata.

Orice pilot își dorește că startul într-un nou campionat să fie unul foarte bun, chiar excelent. Din păcate acest lucru nu a fost valabil și pentru mine. După ce am trecut de verificările tehnice și administrative a urmat manșă de recunoaștere, în timpul căreia mi-am dat seama că exista o problema tehnica la mașină; după o scurtă analiza tehnica asupra mașinii în parcul de service împreună cu Eduard și tatăl meu am luat decizia de-a nu forță echipamentul de concurs, prioritatea fiind să închei cele 2 Q-uri de calificare, strategie care s-a dovedit a fi câștigătoare.

După încheierea primei zile de concurs am remediat problema tehnica, reușind să iau startul a doua zi cu o mașină perfect funcțională. Ultima zi de concurs a început cu ultima manșă de calificări, Q3, cea care stabilește ordinea plecării în finala. În urma acesteia am luat startul în finala de pe poziția 4, aceasta fiind o lupta continua pentru pozițiile fruntașe.

Acest lucru a fost îngreunat foarte mult de condițiile meteorologice: era cald și pista de concurs uscata, rezultând foarte mult praf, ceea ce a redus considerabil vizibilitatea. În ciuda acestui lucru am reușit că la finalul etapei să urc pe cea de-a doua treapta a podiumului. Trebuie să recunosc că începutul etapei nu a fost cel pe care mi-l doream, dar până la urma a existat un final fericit.

Toată lumea știe că motorsportul, în comparație cu alte sporturi, necesita pe lângă talent multa susținere materiala, care de cele mai multe ori nu poate fi asigurata doar din resurse proprii. De aceea aș dori să mulțumesc: Repsol, Pilot, Apidava, Saiko Media&Signs, Chef Gourmet, Consterra Optim, EDB Rent, AviCompact și Voltaj pentru tot sprijinul acordat. Ajutorul acestora mă aduce cu un pas mai aproape de visul meu: de a termina pe cea mai înaltă treapta a podiumului la finalul Campionatului National de Rallycross 2020.

Credit foto: De Bona, Virgil

Comment

There is no comment on this post. Be the first one.

Leave a comment