Credit foto mfoto.es de pe ewrc-results.com
Interviu de Cristiana Oprea, pilot de raliuri și fondatorul proiectului Femei în Motorsport
2 februarie 2020, Winter Rally Covasna, România
Interviul original a fost realizat în limba engleză și poate fi citit aici.
Când am văzut lista de înscrieri de la Winter Rally Covasna 2020, am știut că trebuie să ajung acolo să o cunosc pe Fabrizia Pons, copilotul legendar al lui Michèle Mouton – împreună ca echipaj feminin în WRC au scris istorie în raliuri și, probabil fără să știe, au deschis un nou drum pentru femeile din motorsport prin performanța lor senzațională. Fabrizia Pons a studiat arhitectura și și-a început cariera în raliuri ca pilot, în 1976, înainte să se dedice copilotajului – 2 subiecte de discuție pe care așteptam cu nerăbdare să le dezvolt în interviul care urmează. Fabrizia este, așa cum spune chiar ea, “o mamă tipic italiană”, pasionată de motorsport și încrezătoare în muncă, dar și în șansă.
Fabrizia Pons a fost aproape de victoria în Campionatul Mondial de Raliuri din 1982 împreună cu Michèle Mouton, însă în final au obținut titlul de vicecampioni. Ea este unul dintre cei doi oameni care au acumulat puncte în Campionatul Mondial de Raliuri atât din rolul de copilot, cât și din cel de pilot, când a terminat pe locul 9 general Raliul San Remo 1978, înainte să se concentreze pe copilotaj.
CO: Am creat platforma Femei în Motorsport care a strâns deja aproape 50 de membri. De aceea voiam să vă întreb câteva lucruri despre asta: cum credeți că s-a schimbat conceptul de femei în motorsport de-a lungul anilor?
FP: Asta este o întrebare nouă pentru mine. Într-adevăr s-a schimbat, dar chiar și în acei ani – anii cu Michèle [Mouton] – nu eram multe, nu ca acum, ci puține femei în motorsport. Problema este că nu ajung în top. Poate ca manager da, însă nu ca pilot sau copilot. Nu au șansa să ajungă în top.
CO: De ce credeți că se întâmplă asta?
FP: În orice caz sunt, nu știu, 8-10 piloți în topul mondial, sute de mii de bărbați și probabil 500 de femei, deci este o chestiune de cifre.
CO: Credeți că avem vreun avantaj sau un dezavantaj?
FP: Nimic. Niciun avantaj, niciun dezavantaj.
CO: Deci este vorba doar despre multă muncă, pasiune?
FP: Si. Multă muncă, pasiune și abilitatea de a-ți face treaba bine.
CO: Care este cel mai frumos moment pe care vi-l amintiți, una dintre amintirile dragi?
FP: Următoarea.
CO: Credeți că există “pensionare” din motorsport?
FP: Oh cu siguranță, mai devreme sau mai târziu mă voi opri, dar atâta timp cât telefonul continuă să sune atunci eu nu mă opresc, pentru că inima mea este în motorsport. Viața mea este în motorsport. Așa că nu văd de ce m-aș opri acum când copiii mei sunt mari și nu mai au nevoie de mine atât de mult.
CO: Ei iubesc motorsportul?
FP: Nu, nicidecum!
CO: Nu? Cum vă face asta să vă simțiți?
FP: Perfect! [râde]
CO: Avem câteva mame pe platformă, piloți și copiloți.
FP: Mais non, este perfect! Nu aș vrea ca ei, copiii mei, să aibă același job ca mine, absolut deloc. Nu, nu, nu. Sunt o mamă tipică italiană.
Poate pentru că știu care sunt riscurile, știu cum e viața [de copilot] și știu că nu vor ajunge niciodată în top – dintr-o chestiune de statistică, nimic mai mult. Deci – de ce să o facă? Sunt mulțumită că nu o fac. Sunt prea îngrijorată pentru ei.
CO: Cum ați încuraja tinerii piloți sau copiloți, cum este Francesca pe care ați cunoscut-o la acest raliu?
FP: Singurul lucru estă să începi și să îți faci treaba corect, cu seriozitate. Apoi…nimic altceva. Apoi este chiar și o chestiune de noroc, de șansă – să fii la locul potrivit, în momentul potrivit. Poate că asta se va întâmpla, poate nu. Poate că o să faci raliuri mici toată viața sau poate o să crești.
Trebuie să ai o mare pasiune de a vorbi limbi străine – acesta este cel mai important lucru. Să fii pregătit să copilotezi, nu știu, în franceză, în engleză, în germană, să fii capabil să o faci. Nimic altceva. Oricine poate să copiloteze.
CO: Și ca pilot – care este ingredientul pentru succes? Ați cunoscut mulți piloți și toți erau pasionați, toți erau talentați…
FP: Da, pentru că am avut noroc! Am copilotat doar piloți talentați. Dar este ceva ce ai în sânge. Ok, poți să înveți puțin dar e ceva ce ai înăuntrul tău.
Dar ca în orice sport, în orice disciplină, în orice job, este același lucru: trebuie să fie în tine. Poate că sunt 20.000 de arhitecți dar unul singur va proiecta, să spunem, în USA o clădire în Washington. Ai nevoie de experiență, de pasiune și trebuie să îți faci treaba cu simț de răspundere.
CO: Și ai nevoie de o echipă bună?
FP: Da, ai nevoie de o echipă bună. Fără o echipă bună nu ajungi nicăieri.
CO: Da, am învățat că trebuie să construiești în timp respectul și încrederea în echipă. Este foarte important, iar ei trebuie să creadă în tine…
FP:…și tu trebuie să ai încredere în ei! Da…asta nu este întotdeauna…atât de ușor.
CO: Ultima mea întrebare: cum vedeți social media? pentru că noi, piloții și copiloții tineri, trebuie să ne concentrăm pe asta – este mai mult o obligație decât o distracție – trebuie să fim online, să ne petrecem…sau să ne pierdem timpul acolo.
FP: Știi, eu nu sunt deloc “socială”. De exemplu, iubesc Instagram – doar, doar pentru că urmăresc toate paginile cu animale – iubesc animalele. Așa că deschid Instagram – nu există raliuri, doar animale. Deci nu sunt socială. Știu că este o greșeală, cu siguranță este, dar realitatea este că nu am timp. Pentru tinerii piloți – ei sunt noua generație, da.
CO: Da, dar este important ca ei să se fie conectați de comunitatea lor, de sponsori – nu cred că mai este o opțiune…
FP: Da, cu siguranță! Trebuie să o facă.
CO: E ca și cum ar fi o nouă componentă în sport, orice faci trebuie să distribui…
FP: Da… ce mănânci, când mergi la coafor, dacă mergi la sală sau câți kilometri ai alergat [ironic]…nu, nu, nu, te rog lasă-mă în liniște! [râde]
Eu nu urmăresc, nici pe Facebook, nici pe Instagram, oameni din raliuri. Poate doar câțiva, însă nu țin minte câți – nu foarte mulți. [deschide Instagram] Acesta este Travis Pastrana pentru că am concurat cu el…dar nu, te rog. Iubesc să deschid Instagram – urăsc publicitatea, dar iubesc animalele așa că nu știu de ce nu m-am făcut medic veterinar! Am lucrat un an și jumătate ca arhitect – eram implicată într-un proiect în Antarctica. Am lucrat cu arhitecții și inginerii Pininfarina, a fost foarte interesant și frumos – a fost singurul moment în care m-au ajutat studiile.
CO: Bine de știut! Eu încă îmi caut această oportunitate…
FP: Ah…să ai o șansă ca asta. Din nou, este o chestiune de noroc, o șansă enormă.
1 Comment