Doamnele au cucerit Timișoara la volan – Women Rally 2019

Zeci de șoferițe au cucerit weekendul trecut Timișoara, care a găzduit cea de-a doua etapă a Campionatului Național Women Rally 2019. În trei zile de excepție proiectate în jurul pasiunii pentru automobilism, Women Rally a adus laolaltă doamne și domnișoare pasionate de condus din toată țara. Mai exact, la Timișoara concurentele au venit din 10 județe pentru a-și testa aptitudinile la volan și pentru a face un prim pas în automobilism, totul într-un cadru prietenos și sigur, pe circuitul de concurs amenajat în parcarea Shopping City Timișoara. 

La start au fost prezente și 3 sportive cu palmares internațional, care s-au lăsat fermecate de atmosfera evenimentului: gimnasta Cătălina Ponor, multiplă medaliată olimpică, și Mihaela Dobranici (Beldie), medic cu specialitatea medicină sportivă, copilot de raliuri și singura femeie care a reprezentat România în Campionatul Mondial de Raliuri până în prezent, au format unul dintre echipajele din deschiderea concursului. O altă mașină din deschidere a fost pilotată de Ramona Rusu, multiplă campioană europeană de drift și câștigătoare a titlului Queen of  Europe 2014: 

O experienţă de neuitat! Mulţumesc Laura Savu pentru invitaţie, a fost o onoare şi o plăcere pentru mine să iau startul la acest minunat eveniment. Superb organizat, cuvintele de laudă nici nu îmi ajung pentru a descrie cât sunt de mândră de acest proiect! Felicitări organizatorilor, felicitări tuturor concurentelor, felicitări pentru această iniţiativă de succes! Mulţumesc Casa Auto Timișoara pentru minunata maşină 000, a fost o plăcere şi ne-am înţeles de minune una cu cealaltă!”

Câștigătoarele au urcat pe podium la festivitatea de premiere de sâmbătă seara, unde au fost premiate cele mai rapide 3 concurente din cele 3 clase și din clasamentul general, astfel:

Clasament General:

  1. Mirela Potopea – Ford Focus
  2. Melinda Filep – Mazda MX-5
  3. Izabella Gavrila – Peugeot 106

Clasa 1:

  1. Ioana Petrișor – Dacia Logan
  2. Laura Avramescu – Peugeot 208
  3. Andrada Munteanu – Opel Astra

Clasa 2:

  1. Melinda Filep – Mazda MX-5
  2. Mirela Bejnariu – Honda Civic
  3. Nadia Gavriluta – Mazda CX3

Clasa 3:

  1. Mirela Potopea – Ford Focus
  2. Izabella Gavrila – Peugeot 106
  3. Andreea Aldea – Citroen DS3

La dineul oficial, în prezența personalităților și autorităților locale, a fost organizată o amplă licitație în scop caritabil, prin care Women Rally a strâns 4450 ron pentru cauza organizației Tineretul Maltez din Timișoara, care va achiziționa un scaun cu rotile electric pentru Geanina,suferindă de tetrapareză spastică.

Obiectele licitate au fost variate: o minge de fotbal semnată de Iosif Rotariu, participant la Campionatul Mondial de Fotbal din 1994, dar și un ceas Mercedes-Benz, ambele puse la dispoziție de către Casa Auto Timișoara; o figurina Forchino, pusă la dispoziție de Unique Gift, reprezentându-l pe Juan Manuel Fangio într-o mașină Ferrari; un aranjament floral intr-un vas Murano, oferit de Violette Boutique des Fleurs; un set de produse de înfrumuseţare din gama Gerovital; un tricou cu însemnele Olimpiadei semnat de către Catalina Ponor; o sticlă de vin din 1992 pusa la dispoziție de Cramele Recaș; o poșetă din piele oferită de Ecco.

Cramele Recaș au încheiat evenimentul printr-un moment deosebit dedicat simțurilor, însoțindu-i pe cei prezenți și într-o vizită în depozitele de vin.

Următoarea și ultima etapă din acest an a Campionatului Național Women Rally va avea loc la Cluj-Napoca pe 13-15 septembrie. 

Etapa a 2-a a Campionatului Național Women Rally – Timișoara a fost organizată sub egida Federaţiei Române de Automobilism Sportiv și a Automobil Clubului Român, cu sprijinul Primăriei Municipiului Timișoara.

Evenimentul a fost susținut de Casa Auto Timișoara Mercedes-Benz, Banca Transilvania, Ecco Shoes, Catena – Farmacia Inimii,  Cramele Recaș, Multico, Carrefour Hypermarket Timişoara, Gerovital și Shopping City Timișoara. 

Parteneri: Lacalut, Bonilash, Unique, Violette Boutique des Fleurs, Alpin 57 Lux, Leul de Aur, Cofetaria Mimoza, Venue, Mistyque Seeds, Pepsi, Bucovina, Hotel Reghina Blue, Hotel Alexandra, Pensiunea Zefir.

Parteneri onorifici: Cluburile Rotary din Timişoara, Rotaract Club Timişoara Cosmopolitan. 

Parteneri print: PMA Invest, Impress.

Parteneri media: West City Radio, Kiss FM, Ziua de Vest, RallyMax, Autoştiri, Autorally, Grafoprint, Impact Press.

Comment

There is no comment on this post. Be the first one.

Leave a comment