În premieră, Women Rally dă startul la București!

A doua etapă a Campionatului Național Women Rally – Bosch Car Service 2020 are o listă de înscrieri excepțională pentru evenimentul care va avea loc în acest weekend, la București. Trofeul Enel X – București aduce în premieră în Capitală zeci de femei pasionate de automobilism, care se vor întrece pe circuitul special amenajat la Arena Națională. Laura Savu, fondatorul şi organizatorul acestui tip de evenimente, a făcut ca acest lucru să devină posibil, reuşind, după numai 3 sezoane, să aducă Bucureştiul pe harta Campionatului Naṭional Women Rally.

Vineri, 21 august, cele 63 de mașini înscrise în concurs vor defila la startul festiv programat pentru ora 19:00. Apoi, concurentele vor parcurge pe jos traseul de la Arena Națională pentru prima serie de recunoașteri, care le va ajuta să fie cât mai rapide în concursul de a doua zi. Sâmbătă, 22 august, începând cu ora 10:00 vor avea loc cele 2 manșe cronometrate, în baza cărora se vor stabili podiumurile pentru cele 5 clase. Festivitatea de premiere va avea loc tot la Arena Națională, la ora 17:00, imediat după terminarea concursului și afișarea rezultatelor finale.

Mașinile de securitate care vor deschide Trofeul Enel X – București sunt puse la dispoziție de BMW România și vor fi pilotate de ambasadorii Women Rally. La start va fi din nou prezentă Ramona Rusu, pilot de drift și raliu, căreia i se alătură echipajul format din Roxana Bulugioiu Ciuhulescu și Renatta Stepanov, două dintre promotoarele automobilismului românesc. “Ne bucurăm să fim iarăși împreună într-o mașină. Nu am mai făcut asta de multă vreme și este pentru prima dată când mergem la un eveniment care se desfășoară integral pe asfalt. Ne așteptăm să fie două zile distractive, în care să ne bucurăm toate de pasiunea pentru automotive. Concurentelor le transmitem să fie prudente, să se bucure de acest prilej și să se distreze. Doamnelor, let’s drive!” a declarat cu entuziasm Roxana Ciuhulescu.

Clasa 4 dedicată vehiculelor electrice a atras la start 9 concurente, iar în deschidere le vom urmări cu un BMW i3 pe ambasadoarele Mihaela Beldie Dobranici (medic medicină sportivă și copilot de raliuri) și Cătălina Ponor (gimnastă, multiplă medaliată olimpică), un echipaj de excepție pentru sportul românesc, care promovează conceptul Women Rally încă din 2019. Înființată în acest an, clasa electricelor reflectă viziunea partenerului principal Enel X, brandul care îmbină inovația cu sustenabilitatea, prin soluții de mobilitate electrică, pentru un transport alternativ cu impact zero.

În premieră în acest an, clasa 5 este și ea constituită: fiind dedicată mașinilor modificate sau deținătoarelor de licență de pilot, la București le vom putea urmări pe Ligia Barbu (Renault Clio modificat), Anca Raluca Grigorescu (Audi TT, pilot ACR) , Dana Covalschi (pilot Autoslalom & Time Attack), dar și pe junioara Alexandra Teslovan, care la numai 14 ani concurează ca pilot în Campionatele Naționale de Time Attack și Super Slalom. În deschiderea concursului o vom avea și pe Cristiana Oprea, pilot de raliu și fondatoarea Femei în Motorsport, care vine de data aceasta cu Dacia Sandero cu care concurează în Campionatul Național de Raliuri. În calitate de ambasador Women Rally, ea le va fi alături concurentelor cu noțiuni de pilotaj și sfaturi de conducere defensivă.

Women Rally este un concept unic care îmbină plăcerea de a conduce cu momente de relaxare între prietene, printr-o serie de evenimente efervescente care subliniază importanța comunității formate în jurul aceleiași misiuni: ne distrăm în siguranță, suntem responsabili în trafic și împreună promovăm fairplay-ul și spiritul de competiție!

Campionatul Național Women Rally, ediṭia 2020 este susṭinut de către Bosch Car Service.

Etapa a II-a – București (21-22 august 2020) a Campionatul Național Women Rally – Bosch Car Service 2020, Trofeul Enel X, este susținută de către Enel X, şi partenerii gold: Primăria municipiului București, Castrol, BMW Group România, ECCO, Catena – Farmacia Inimii, Banca Transilvania, Vittel, Warsteiner, News National.

Parteneri silver: AEA Medical, UNIQA Asigurări, Valtec, Gerovital, Corny, Dallmayr, Coca-Cola, AlexLand Events, Life Box.

Partneri: Centrul Municipal pentru Dialog Bucureşti, Arena Naṭională, Compania Municipală Sport pentru Toṭi.

Parteneri media: TVR, Europa FM, Livestream Romania, RallyMax, Autoştiri.ro, GP24.ro, The Gentleman’s Journal.

Parteneri print: PMA Invest, Impress.

Campionatul Național Women Rally – Bosch Car Service se desfăşoară sub egida Federației Române de Automobilism Sportiv, a Ministerului Tineretului si Sportului şi a Automobil Clubului Român, prin programul Women in Motorsport.

Comment

There is no comment on this post. Be the first one.

Leave a comment